Schitul Maicilor este o bijuterie post-brâncovenească, ascunsă chiar în inima Bucureștiului, în apropiere de Casa Poporului, în spatele cladirilor masive ale unor ministere mult mai recente, lângă Mănăstirea Antim. Vechiul așezământ monahal, din care a rămas numai bisericuța, își are începuturile în anul 1726, în vremea Voievodului Nicolae Mavrocordat. După mărturia pisaniei originale, ctitora este Tatiana Hagi Dina, o creștină de „neam rusescu”, care după eliberarea din robia otomană, a căutat să aducă multumire lui Dumnezeu, călugărindu-se sub numele de Timotheia Monahia, devenită peste puțin timp Kiriaki Schimonahia. Ea a construit acest schit pentru maici cu hramul Buna Vestire în apropiere de ctitoria mitropolitului Antim Ivireanul, care și el fusese luat în robie în tinerețe.
Schitul Maicilor cuprindea o frumoasă bisericuță înconjurată de chilii pitorești dispuse sub formă de cetate, întreg ansamblul fiind construit în stil brâncovenesc. Se poate observa și în prezent pridvorul deschis, cu trei arcade în acoladă, sprijinite pe coloane din piatra în torsadă, cu capiteluri și baze frumos ornamentate, fațada decorată cu firide terminate tot în acoladă, ferestrele cu rame din piatra și portalul de intrare din piatră sculptată. Cetatea din jurul bisericii, care a fost demolată în întregime în 1982, era tot de inspirație brâncovenească, cu logii la parter, cu foișor la etaj și cu arcade sprijinite pe coloane în torsadă.
Deși modest ca dimensiuni, schitul a fost înzestrat cu mai multe proprietăți și odoare, cele mai importante fiind moaștele Sfinților Nicolae si Haralambie, care se păstrează în piciorul Sfintei Mesei din Altar. La puțin timp după finalizarea lucrărilor, la data de 1 noiembrie 1730, ctitora a închinat schitul Mitropoliei, iar (mai târziu) pe la 1805, Mitropolia l-a transformat în metoh al Mănăstirii Ţigănești. După secularizare, în anul 1865, Schitul Maicilor ajunge filie a bisericii Sfântul Nicolae – Albă Postăvari, până în anul 1926 când revine din nou în administrarea Mănăstirii Ţigănești.
În anul 1896, Felonida Schimonahia, împreună cu o familie de creștini evlavioși, Vasile Ion şi sotia sa Elena, devin noii ctitori ai schitului, prin dărnicia lor fiind repictată biserica, de către Ghiță Ionescu din Pitesti si de G. Stoenescu. Acum sunt dărâmate coloanele si arcada dintre pronaos și naos. Începând cu anul 1950, Patriarhul Justinian se va implica în consolidarea și restaurarea întregului ansamblu monahal, iar în anul 1954 îl ridică la rangul de Paraclis Patriarhal, găzduind în chiliile sale, aproape 30 de ani, atelierele Patriarhiei Române.
Schitul Maicilor – salvare prin translare:În anul 1982, noile proiecte de sistematizare și amenajare a capitalei elaborate de regimul totalitar comunist au distrus și atmosfera pitorească a frumosului așezământ monahal. Cetatea de chili care înconjura biserica a fost demolată în întregime, iar bisericuța mutată prin translare cu 245 de metri spre răsărit, din curtea actuală a Casei Poporului pe strada Mitropolit Antim Ivireanu, în spatele sediului SRI, la aprox. 200 m de Mănăstirea Antim. Deși Patriarhia Română împreună cu pr. paroh Mihai Ionescu, s-au opus cu vehemență împotriva directivelor de demolare a chiliilor cu porticuri și foișoare pitorești, protestele lor nu au fost luate în seamă, iar biserica adevenit astfel prima clădire translată din lume.
În anul 1995, cu binecuvântarea Patriarhului Teoctist și prin implicarea parintelui Adrian Isac, au fost găsite fonduri pentru restaurarea picturii de catre pictorul Claudiu Moldoveanu. La data de 19 noiembrie 1995, Biserica Schitului Maicilor a fost resfintită de catre P.S. episcop Teofan Sinaitul, prezenți fiind arhim. Sofian Boghiu, pr. Constantin Galeriu și pr. paroh Adrian Isac.
În peisajul aglomerat și tumultos al capitalei, biserica Buna Vestire-Schitul Maicilor este atât un monument reprezentativ de artă veche românească, marcat de vitregiile istoriei, dar și o oază duhovnicească, prin darurile ce se revarsă neîncetat de la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dăruită de către cuvioasa ctitoră, Icoana Maicii Domnului, unde au primit alinare și ajutor in nevoi atât ctitora eliberată din robie,dar și orice suflet încercat și încărcat cu multe suspine, este și în prezent un „Izvor al tămăduirilor”.
